Simpozionul “Natura și omul”
Acesta s-a născut din necesitatea valorificării rezultatelor elevilor de la cercul ştiinţific de protecţia mediului, pe când eram profesor la Casa Pionierilor si Şoimilor Patriei Târgovişte. Aici elevii erau împărţiţi pe grupe după nivelul de pregă tire: începători, avansaţi, performanţă. De la simpozionul local s-a trecut la cel judeţean, cu participare din mai multe unităţi şcolare judeţene. Din 1983 am participat şi la simpozioane inter-judeţene: la Craiova, Dej, Bistriţa, Oneşti, unde au participat peste 40 de elevi din Târgovişte.
Sesiunea de comunicări şi simpozioanele ştiinţifice sunt binevenite, deoarece stimulează pe elevi şi profesori în acţiuni de cercetare şi valorificare. Ele constituie şi un bun schimb de experienţă şi se valorifică potenţialul creator al elevilor.
Odată cu venirea mea la Liceul “Ion Heliade Rădulescu”, în 1991, mi-am propus să mobilizez elevii pasionaţi de natură în cercul ştiinţific numit ECOS şi în scurt timp rezultatele s-au văzut: tot mai mulţi elevi au participat la activităţile din teren, excursii şi drumeţii şi la cele din sala de clasă, realizând numeroase lucrări, grafice, fotografii, proiecte de mediu ş.a. şi pe care le valorificăm la sfârşitul anului şcolar cu ocazia zilei de 5 iunie – Ziua Mondială a Mediului.
Dintr-un simpozion de nivel de şcoală şi cu profil biologic devine judeţean şi interdisciplinar, de peste 10 ani şi este structurat pe două sesiuni: elevi şi profesori. Foarte mulţi elevi şi profesori de specialităţi diferite sunt încurajaţi şi participă la această manifestare.
Elevii îndrumaţi în cercul ECOS pornesc de la acţiuni concrete, de a ajuta natura să nu moară, igienizarea spaţiilor verzi din teritoriu, identifică speciile periclitate, plantează arbori şi arbuşti, studiază biodiversitatea, propun diverse măsuri spre ocrotire.
De 10 ani de zile s-a iniţiat la nivel naţional şi concursul de proiecte naţionale si concursul de Proiecte de Mediu, de către prof. dr. Daniela Călugăru – inspector în M.E.C.T. Elevii liceului nostru au realizat în fiecare an proiecte credibile şi realizabile, premiate la nivel judeţean şi naţional, fiind singurul liceu din ţară ce a participat la faza naţională la toate ediţiile de până acum.
În anul 2008 simpozionul „Omul şi Natura” a ajuns la ediţia a XVII-a. În toţi anii de până acum s-a înregistrat un bogat bilanţ: 420 lucrări şi referate prezentate de 682 elevi, dar şi 150 lucrări şi referate prezentate de către 167 cadre didactice.
La simpozionul OMUL ŞI NATURA au fost prezenţi numeroşi elevi olimpici judeţeni şi naţionali, precum: Pârvu Teodora, Stângaciu Silviana, Olteanu Anca, Ghiţă Alexandra, precum şi laureaţi naţionali la proiectele de mediu: Bratu Irinel, Manolache Ciprian, Grigore Ionuţ, Cosac Adriana, Ţarălungă Renata, Ispas Carmen, Stancu Aurora, Lăzărescu Luiza, Soare Mirabela, Matei Mădălina, Dascălu Oana, Ungureanu Liviu etc.
Multe lucrări prezentate aici sunt valorificate de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa şi de către alte instituţii pe linia protejării comorilor vii identificate şi sesizate.
prof. dr. Mihail Dumitru